marți, 30 iunie 2009

DISTURBIA Party in Gossip Mamaia


Vineri, 3 iulie 2009

Gossip Mamaia te provoaca sa te lasi in voia simturilor. Vineri, 3 iulie incepand cu orele 22, placerile interzise vin la malul marii prin Disturbia Party - live violin si house mix cu Dj Vinny feat Steff. Indrazneste sa visezi, depaseste limitele imaginatiei, paseste intr-o seara de mister si senzualitate, transforma o seara obisnuita intr-un moment de magie. De la apus pina la rasarit Disturbia Party – o petrecere in care mastile, costumele magice si dansatoarele nemaivazute iti vor excita simturile.

VINNY

Provenind dintr-o familie numai de muzicieni, Vinny a inceput sa studieze vioara la varsta de 4 ani. Clubul Gossip este primul care isi deschide usile pentru DJ Vinny, unde are ocazia de a mixa la petrecerile de zi organizate de Wise Trumpets. Impresionand prin stilul aparte si libertatea de a mixa, intr-un timp foarte scurt ajunge sa mixeze la evenimentul “1 Year Request 629”. Are un cv bogat care l-a ajutat atunci cand a fost invitat in Spania pentru a mixa in doua cluburi din Madrid, respectiv Barcelona. Stilul sau aparte cuprinde o arie larga de genuri muzicale, de la funky pana la tech-house si minimal.

STEFF

Incepe a studia vioara la varsta de 7 ani la liceul de muzica "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Sustine multe recitaluri si obtine premii la concursuri si olimpiade de la o varsta frageda, lasand de fiecare data o impresie deosebita publicului. A colaborat cu artisti precum Edvin Marton , Evgheni Plushenko, Mihai Nenita, Dj Vinny , Dj Tavi , etc. Avand o libertate foarte mare in ceea ce priveste improvizatia pe orice stil muzical are o prezenta scenica unica atunci cand este vorba de muzica clubbing si nu numai.

Vinny feat Steff

Colaborarea dintre cei doi a inceput inca din bancile scolii,fiind colegi la liceul de muzica "Dinu Lipatti". Vinny feat Steff este un proiect unic in Romania ce a luat viata in momentul in care cei doi s-au revazut dupa o lunga perioada de timp , in care cei doi au pornit pe doua drumuri diferite Dj si Muzician combinand cele doua stiluri deosebite – arta dj-ului , mixurile sale si arta violonistului


Disturbia Party doar in Gossip Mamaia, Vineri 3 iulie, orele 22
Only for you!!!"

Pentru alte detalii: www.anyplace.ro

Parteneri Media:

KissFM , KissTV, ZOOM, SapteSeri, freestyle magazine, Clubevents.info, tilllate.com, disco.bg, nights.ro, beatfactor.ro, Yazee.ro, fotoclubbing.ro, love2dance.ro, revista monden, sofresh.ro, muzicabuna.ro, time4music.ro, citynights.ro, metropotam.ro, musicarena.ro

Any Place Media

Bucharest, Splaiul Unirii 35/M 7/A, Ap. 18
Mobile : 0728 322 390
oliviu@anyplace.ro
www.anyplace.ro

vineri, 26 iunie 2009

THE SILVER CHURCH programul perioadei 26 iunie-4 iulie 2009

VINERI 26 IUNIE ora 22. 00
Concert Directia 5 & Friends & DJ Yorgos
In deschidere: Replyca
Intrare 20 lei
Vineri 26 iulie, ora 22. 00 va avea loc concertul celei mai de succes Trupe Rock din Romania. “DIRECTIA 5” isi continua premiera nationala din stagiunea de la The Silver Church Club. În cadrul acestui Show Muzical membrii trupei: Marian Ionescu; Cristi Enache; Nicu Damalan si Marius Keseri, va asteapta in cel mai inedit si unic spatiu din Bucuresti “The Silver Church Club” din Calea Plevnei nr.61. Noaptea de 26 Iulie se va încheia într-o manieră nonconformistă caracteristic clubului The Silver Churh cu Afterparty sustinut de DJ YORGOS.
Pretul distractiei 20 lei.

SAMBATA 27 IUNIE ora 22.00
Silver Party / Live: No. 13 Band / DJ YORGOS
Intrare 20 lei
Sambata 27 iulie incepand cu ora 22.00 The Silver Church Club prezinta un program pentru cei care stiu sa se distereze pana in zori in compania “LIVE NO.13 BAND & DJ YORGOS”. Deni, Silviu, Cristi-Americano si Cristi-D'Artagnan de la 13ŞPE "...trupa cu cel mai bun sound live din Romania" va asteapta sa impartaseasca bucuria de a canta muzica lor in noaptea dintre 26 spre 27 iulie.
Pretul distractiei 20 lei.

VINERI 3 IULIE ora 22. 00
Concert Directia 5 & Friends & DJ Yorgos
In deschidere: Replyca
Intrare 20 lei
Vineri 3 iulie, ora 22. 00 “DIRECTIA 5” isi continua premiera nationala din stagiunea de la The Silver Church Club. În cadrul acestui Show Muzical membrii trupei: Marian Ionescu; Cristi Enache; Nicu Damalan si Marius Keseri, va asteapta in cel mai inedit si unic spatiu din Bucuresti “The Silver Church Club” din Calea Plevnei nr.61. Noaptea de 26 Iulie se va încheia într-o manieră nonconformistă caracteristic clubului The Silver Churh cu Afterparty sustinut de DJ YORGOS.
Pretul distractiei 20 lei.


SAMBATA 4 IULIE ora 22.00
Silver Party / Live: No. 13 Band / DJ YORGOS
Intrare 20 lei
Sambata 27 iulie incepand cu ora 22.00 The Silver Church Club prezinta un program pentru cei care stiu sa se distereze pana in zori in compania “LIVE NO.13 BAND & DJ YORGOS”. Deni, Silviu, Cristi-Americano si Cristi-D'Artagnan de la 13ŞPE . Pretul distractiei 20 lei.

THE SILVER CHURCH
BELIVE. BE. LIVE.
Calea Plevnei nr. 61, parter
prthesilverchurch@gmail.com
http://www.tscmusic.ro
Contact: 0723.379.026

joi, 18 iunie 2009

Thundercat 1000 si Arctic Cruiser 1000 - experimenteaza performanta direct pe drumurile publice

Bucuresti, 18 Iunie 2009
Arctic Land, reprezentanta din Romania a companiei Arctic Cat (unul dintre cei mai mari producatori mondiali de ATV-uri si Snowmobile), anunta omologarea pentru drumurile publice a doua produse premium din gama proprie de ATV-uri.

“Venim in intampinarea nevoilor clientilor din Romania prin omologarea pentru deplasarea pe drumurile publice a doua produse de top. Este vorba de ATV-urile de serie cu cea mai mare motorizare din oferta noastra comerciala si nu numai: Thundercat 1000 si Arctic Cruiser 1000.

Prin acest pas important gama de produse Arctic Cat omologate pentru drumurile publice se completeaza firesc cu doua produse performante si deosebit de atractive pentru consumatorul roman. Piata de ATV-uri din Romania s-a maturizat, iar clientii doresc produse si servicii de calitate superioara, la cel mai bun pret de pe piata.

In fiecare zi suntem atenti la nevoile consumatorul roman si incercam cu entuziasm sa fim alaturi de acesta. Ne motiveaza deschiderea clientilor nostri, cat si sustinerea logistica a Arctic Cat Europe si avem convingerea ca putem oferi cele mai bune produse si servicii post-vanzare, reusind sa construim impreuna povestea de succes Arctic Cat si in Romania” a declarat Bogdan Dumitriu, Sales Manager Arctic Land.

Arctic Cruiser 1000 vine in standard cu jante de aliaj usor, vopsea tip auto, manere incalzite sofer si pasager, cutie de transport, parbriz, avand un pret de lista pentru Romania de 15.399 euro (TVA inclus). In acelasi timp Thundercat 1000 ofera in standard jante de aliaj usor si vopsea tip auto, iar pretul de lista pentru Romania este de 14.699 euro(TVA inclus).

Despre Arctic Land

Arctic Cat este reprezentata in Romania si Bulgaria de catre Arctic Land SRL printr-o retea nationala de 19 dealeri.

Incepand cu aprilie 2008, dupa primul an de activitate, datorita performantelor deosebite in vanzari, ARCTIC LAND a fost inclusa in randul celor mai buni distribuitori europeni de produse Arctic Cat - Gold Dealer Europe.


Despre Arctic Cat

ARCTIC CAT este unul dintre cei mai mari producători nord-americani de vehicule de teren (ATV-uri) şi snowmobile, avand in Austria cartierul general pentru Europa,. Compania s-a angajat să furnizeze produse de calitate, robuste, de primă clasă utilizatorilor profesionisti sau amatori, la cel mai bun raport pret-calitate. Astăzi, produsele ARCTIC CAT sunt distribuite la nivel global printr-o reţea de aproximativ 1500 de dealeri, compania având distribuţie în peste 30 de ţări.
Cele 2 modele recent omologate, avand motoarele de serie cu cea mai mare putere si cilindree – 950 cc, fac parte din vitrina tehnologica a marcii, alaturi de Arctic Cat 700 Diesel 4x4, singurul ATV Diesel din lume.


Pentru informaţii suplimentare va rugam accesati:
www.arctic-cat.com.ro
Arctic Land la 0721 92 62 42,
Persoană de contact
Bogdan Dumitriu – Director Vanzari Romania si Bulgaria
bogdan.dumitriu@arcticland.ro.
www.arctic-cat.com.ro

CRIME SCENE LA BOOKFEST

Bucuresti, 18 Iunie 2009
Editura Crime Scene Publishing va asteapta la Targul de Carte Bookfest cu promotii si oferte exceptionale – reduceri de pana la 20% din pretul de catalog, cu lansari de carte si, fireste, cu cele mai noi aparitii.

In perioada 17 – 21 iunie 2009, la Romexpo, in pavilionul 14, standul B11, veti putea gasi colectia completa a tuturor titlurilor aparute pana acum, sub semnaturile marilor maestri ai literaturii politiste. Pentru impatimitii de mister, dar si pentru connaisseur-ii literaturii de valoare, pentru ahtiatii de hard boiled si de romane negre, dar si pentru fanii thriller-elor de orice fel, Crime Scene Publishing va pune la dispozitie o selectie girata de George Arion, cel mai bun autor roman al genului. Dintre cele mai bine vandute carti ale seriei, fac parte: Atac in Biblioteca - George Arion, Cainele din Baskerville - Sir Connan Doyle, Filiera greceasca – Bogdan Hrib, Dansul mortii – Linda Fairstein, Crima Zen – Oliver Bottini, Spada – Bogdan Teodorescu, Dreptate fara lege – Edgar Wallace.
Alaturi de formatul paper-back, in cadrul aceleiasi aceeasi colectii veti putea achizitiona cele mai recente romane premium, in format hard-cover, best seller-urile “Esenta Raului”, de Greg IIes si “Detectiv fara voie”, de George Arion.
EVENIMENT
Vineri, 19 iunie, ora 19:00, standul B11 – Editura Crime Scene Publishing lanseaza romanele “Indicii anatomice” de Oana Stoica-Mujea si “Detectiv fara voie”, de George Arion. Lansarea va avea loc in prezenta autorilor si vor povesti despre aceste carti şi despre romanul politist autohton: Cristian China Birta, Alexandru Arion, scriitorul Bogdan Hrib, actorii Mircea Rusu si Alexandru Bindea, protagonistii serialului de televiziune “Detectiv fara voie”, care a inregistrat recorduri de audienta in 2001.
Programul de vizitare a targului Bookfest este:
Miercuri 17 iunie - intre orele 10.00 si 20.00
Joi, 18 iunie – intre orele 10.00 si 20.00
Vineri, 19 iunie - intre orele 10.00 si 22.00
Sambata, 20 iunie - intre 10.00 si 20.00
Duminica 21 iunie - intre orele 10.00 ai 18.00
Accesul la Bookfest se va face pe baza unui bilet de intrare care costa 5 lei. Contravaloarea biletului va putea fi recuperata integral de catre vizitatori prin achizitionarea unei carti Tritonic.


Editura Crime Scene Publishing a luat fiinţă în 2008, prin eforturile grupurilor editorialeTritonic si Flacara. Un imprint care isi propune ca misiune nu doar sa aduca titluri noi de romane politiste, ci sa creeze un spatiu editorial coerect, bine structurat pe subgenuri, stiluri si scoli, promovand cei mai buni autori ai genului si oferind cititorului prilejul de a cunoaste reperele de valoare ale genului si de a-si construi astfel o biblioteca de referinta: colectia crime-scene.
Cu o traditie de aproape 100 de ani, revista Flacara duce mai departe, cu onoare, valorile jurnalismului veritabil: obiectivitate, echidistanta, exclusivitate, actualitate. Ca singurul lunar premium din presa romaneasca, in format magazin, care combina reportajul, interviul si comentariul, semnate de cei mai fini observatori ai societatii, gazetari si scriitori, revista Flacara se adreseaza cititorului connaisseur, care respecta si pretuieste valorile autentice si lucrurile care conteaza cu adevarat, fie ca e vorba despre politica, societate, cultura, sanatate sau sport. Trustul de presa “Publicatiile Flacara”, are in portofoliu, alaturi de revista Flacara, o divizie de divertisment, reprezentata de titluri lunare si ocazionale: Rebus, Rebus de Buzunar, Rebus Bis, Rebusache, Integrame & Sudoku, Sudoku, Almanah Rebus, Almanah Flacara, Carte calendar de Bucate, Calendarul Norocului, Carte Calendar Religios. Impreuna, publicatiile Flacara sunt citite lunar de peste un milion de cititori.


Corina Anghel Director Marketing Comunicare Publicatiile Flacara
corinadana@gmail.com
acorina77@yahoo.com
Tel: 0729.953.997
www.revistaflacara.ro

miercuri, 17 iunie 2009

RencontreS inchide stagiunea Companiei Passe-Partout D.P.

Bucuresti-Sala RAPSODIA, 25 Iunie 2009
JOI, 25 Iunie 2009, orele 19:30 va invitam la Sala Rapsodia sa vizionati 'RENCONTRES'. O piesa cu un incredibil umor, care dinamiteaza clieele; un spectacol epuizant, cu actori care au o conditie fizica de maratonisti. Iar inteligenta lor si modul in care isi traduc corporal povestile, te iau prin surprindere. Violeta Totir si Dragos Huluba, intr-un spectacol gandit, montat si jucat chiar de ei, isi trec multiplele personalitati prin cateva momente febrile din istoria filmului.. Subit recognoscibile, personajele in alb-negru din zorii cinematografiei amintesc cu haz de marile povesti de amor din 'Casablanca', 'Titanic','Singing in the Rain'.

Se spune ca cel mai greu pe scena este sa reprezinti lucrurile cele mai obinuite din viata, actiunile pe care oamenii le fac aproape inconstient. Reflexele zilnice ai semnele cotidianului sunt materia prima folosita de autorii spectacolului RencontreS. Din ele se desprinde poezia unor momente importante ale vietii, tot ele conduc la sentimente si stari sublime, pe care actorii le joaca, le mimeaza si le danseaza cu placere, ajutati de un al treilea personaj, care este fundalul sonor. Emotioneaza prin inocenta si simplitate acest limbaj comic al corpurilor care isi vorbesc si se arata publicului cu timiditate, inventand situatii prin care sentimentele se materializeaz in gest si miscare.

Dan Puric urmareste in stilul promovat, ca si discipolii sai, armonizarea pantomimei, mijloc principal de exprimare, cu dansul esentializat. 'Rencontres' este o...'intalnire' cu harul celor ce vor sa comunice sincer si direct, emotie publicului. 'Rencontres' a avut cronici favorabile si in presa straina, dupa ce a participat in Cehia, la un festival International al Artelor Spectacolului. Anul acesta a fost inclus si pe afis in Festivalul Underground de la Arad, Festivalul Comediei Romanesti si la Festivalul MaiFest - mari actori, mari regizori, mari dramaturgi - organizat de UNESCO la Cluj. Anul trecut, spectacolul s-a jucat la Luxemburg si la Festivalul International de teatru de la Belgrad unde a obtinut doua importante premii.
'Rar un asemenea spectacol in lumea teatrala de azi... un comentariu fin asupra dragostei cu un umor rafinat marca sigura a unui talent inteligent' (Dan Puric).

Preturi speciale pentru elevi, studenti si pensionari.

Pentru rezervari si bilete: casa salii Rapsodia din Str. Lipscani nr. 53, telefon 021/315.89.80 sau 0734.540.593, zilnic in intervalul orar 11.00-18.00.
www.passe-partoutdp.ro

SigmaNET.ro lanseaza GARANTIA PE VIATA la peste 5000 de produse IT&C

Bucuresti, 17 Iunie 2009
Venind in intampinarea sugestiilor si dorintelor clientilor nostri, de a avea servicii cat mai bune la preturi corecte, lansam incepand cu data de 18.06.2009 GARANTIA PE VIATA la peste 5000 de produse IT&C aflate in oferta noastra curenta. Astfel, urmatoarele categorii de produse: procesoare, placi de baza, placi video, memorii, carcase, UPS-uri si fax-modemuri vor avea incepand de maine GARANTIE PE VIATA la SigmaNET.ro

"De 14 ani livram servicii de calitate si ne-am facut un renume din aceasta, in piata locala de IT&C. Chiar daca acum piata trece printr-o perioada mai dificila si semnele se vad in falimentele sau preluarile concurentilor nostri, alte magazine online sau retaileri traditionali din domeniul IT&C, SigmaNET.ro merge in continuare pe profit si ne bazam si in acest an pe o crestere a cifrei de afaceri de aproximativ 20-30%. Exista o categorie de clienti care prefera sa nu cumpere la cel mai mic pret, dar care are nevoie de servicii de calitate. SigmaNET.ro ofera acestor clienti preturi corecte si servicii foarte bune ", declara Bogdan Socol, managing partner SigmaNET.ro.

Incepand cu 18.06.2009, SigmaNET.ro ofera clientilor sai GARANTIA PE VIATA la peste 5000 de produse din categoria IT&C din categoriile: Procesoare, Placi de baza (in masura in care se face o revizie anuala si ventilatoarele inca functioneaza), Placile video (aceleasi conditii ca la placile de baza), Memoriile, UPS-urile, Carcasele si Fax-modemurile.

" Am decis sa oferim acest tip de serviciu clientilor nostri deocamdata pe categoriile mentionate, dar am ales pe baza rulajului pe care acestea le fac in cifra de afaceri a companiei. Desi sunt enumerate in acest moment doar sapte categorii de produse, si poate parea putin un numar de 5.000 de produse din 20.000 cat are oferta noastra actuala, daca scadem accesoriile, consumabilele si alte produse echivalente care nu beneficiaza de garantie, sau au garantie redusa, raman in oferta GARANTIE PE VIATA aproximativ 50% din produsele IT&C. Mai mult, produsele alese de noi sunt si cele mai intens tranzactionate pe magazinul online, ele acoperind aproximativ 80% din produsele IT&C ce sunt achizitionate frecvent de catre clientii nostri ", mai declara Bogdan Socol.

Acest nou serviciu pus la dispozitie clientilor SigmaNET.ro face parte dintr-o campanie de marketing ce se desfasoara pe parcursul anului 2009 si care va promova calitatea serviciilor si mai putin promotiile sau reducerile de preturi excesive, cauze ale falimentelor din ultima perioada in retailul online IT&C. GARANTIA PE VIATA este un serviciu menit sa asigure clientul de fiabilitatea produselor vandute si sa creasca increderea in serviciile oferite de magazinele online, iar pe termen mediu si lung sa permita reduceri ale costurilor de intretinere destinate echipamentelor IT&C.

SigmaNET.ro va extinde gama de produse carora le va acorda GARANTIE PE VIATA in urma unor analize de cost si va acorda extinderi ale termenelor de garantie pe baza unor costuri suplimentare modice si la alte categorii de produse din gama IT&C. SigmaNET.ro se pozitioneaza in piata comertului electronic autohton ca un magazin online cu servicii premium si care vine practic in intampinarea dorintelor clientilor sai prin servicii de calitate la preturi corecte.

Activitatea SigmaNET.ro se concentreaza pe promovarea solutiilor hardware & software de inalta clasa atat pentru firme cat si pentru utilizatorii casnici. Oferim clientilor nostri SOLUTII pentru necesitatile lor, nu simple echipamente de tehnica de calcul.

Serviciile profesionale de garantie si postgarantie, asistenta tehnica la standarde inalte si serviciile speciale, ne recomanda ca fiind un partener serios si cu o mare capacitate de acoperire a necesitatilor clientilor nostrii. Echipa noastra este formata din oameni tineri si dinamici, in permanenta legatura cu lumea IT&C-ului.

SigmaNET - your smarter choice !


Elena Paslaru
Manager Marketing/PR
www.sigmanet.ro

promo [at] sigmanet [dot] ro
www.sigmanet.ro

Blue Air isi dezvolta operatiunile si in zona Bucovina - Suceava

Bucuresti, 17 Iunie 2009

Începând cu 15 Iulie 2009, Blue Air, singura companie de smart flying, inaugurează primele zboruri de pe Aeroportul International „Stefan cel Mare” din Suceava. Zborurile vor avea ca si destinatii externe orasele Viena si Venetia, la care se adauga si destinatia interna Cluj Napoca. Toate zborurile vor fi operate in regim tur – retur.

„Odata cu introducerea acestor zboruri facem un pas extrem de important in ceea ce priveste dezvoltarea companiei Blue Air in zona de nord Moldovei, respectiv Bucovina. Dupa investitiile masive pe care urmeaza sa le facem la Bacau, ne extindem activitatea asupra unui alt nod aerian important din aceasta zona si anume Suceava. Pasagerii din aceasta regiune vor avea de acum acces deplin la avantajele „smart” aduse de Blue Air pe care sigur le vor folosi din plin.”, declara domnul Adrian Ionascu, Director General Blue Air.

Cursele vor fi efectuate in regim tur – retur, biletele de avion fiind deja disponibile pe site-ul Blue Air (www.blueair.ro), la agenţiile proprii, prin serviciul Reservations and Customer Service sau la agenţiile de turism partenere.

Prin introducerea acestor noi rute, compania Blue Air îşi consolidează poziţia atat pe piaţa nationala, cat si pe cea internationala, oferind o soluţie eficientă celor din regiunea Suceava care îşi doreau să ajungă cat mai repede si la preturi accesibile in aceste orase importante din Europa. Preţul unui bilet pentru cursele internationale începe de la 55 euro*/segment, taxe incluse, iar pentru cursa interna, pretul incepe de la 16 euro*/segment, taxe incluse.
Prin adaugarea acestor 3 noi curse, Blue Air ajunge la 17 destinatii noi adaugate anul acesta in orarul de vara.

Orarul zborurilor nou anuntate este urmatorul:

Destinatie Orar** Zi Operare
Suceava - Viena 10:15 – 11:15 Luni/Miercuri
Viena - Suceava 12:00 – 15:00 Luni/Miercuri
Suceava - Viena 13:15 – 14:15 Vineri
Viena - Suceava 15:00 – 18:00 Vineri
Suceava - Venetia 8:15 – 10:15 Marti/Joi
Venetia - Suceava 11:00 – 15:00 Marti/Joi
Suceava - Venetia 15:00 – 17:00 Duminica
Venetia - Suceava 17:45 – 21:45 Duminica
Cluj - Suceava 07:00 – 07:45 - tur Luni/Marti/Miercuri/Joi
Suceava - Cluj 17:00 – 17:45 - retur Luni/Marti/Miercuri/Joi
Cluj - Suceava 07:00 – 07:45 - tur Vineri
Suceava - Cluj 18:30 -19:15 - retur Vineri
Cluj - Suceava 07:00 – 07:45 - tur Duminica
Suceava - Cluj 22:15 – 23:00 - retur Duminica

* numar limitat de locuri la acest tarif
** ora locala


Despre Suceava

Suceava este resedinta si totodata cel mai mare oras al Judetului Suceava, situat in Bucovina, Romania. Municipiul Suceava se numara printre cele mai vechi si mai importante asezari ale tarii. Apogeul strălucirii Sucevei este atins însă în vremea marelui domnitor Ştefan cel Mare (1457-1504), acesta acordandu-i o atenţie sporită, consolidând Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, adăugând noi şi importante construcţii în oraş, îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică şi culturală. Timp de doua veacuri a fost resedinta principala a statului Moldova, iar intre 1775 – 1918 a fost un oras din Imperiul Austriac.


Despre Cluj

Amplasat la incrucisarea unor drumuri de interes national si international, in inima Ardealului, municipiul Cluj-Napoca a constituit in permanenta un centru de atractie turistica, atat datorita monumentelor apartinand trecutului istoric, cat si bogatei activitati cultural-stiintifice favorizata de inestimabile valori gazduite in muzee si biblioteci de rezonanta nationala, de existenta teatrelor dramatice si lirice, cu larga audienta si pe plan international si nu in ultimul rand de existenta Gradinii Botanice din Cluj- asezamant de notorietate europeana, in incinta careia se afla si un valoros muzeu botanic.


Despre Viena

Viena este una dintre cele mai populare capitale europene, vizitata anual de milioane de turisti din intreaga lume. Viena este oraşul care câştigă, anual primul loc în topul capitalelor cu cea mai bună calitate a vieţii. E oraşul în care ai vrea să trăieşti, nu pentru că are sute de magazine de marcă, ci pentru că investiţia în cultură, restaurare, conservare, amenajarea spaţiului public din banii statului este mai mare decât în orice altă capitală. Cateva obiective care nu trebuie ratate: Opera Nationala, Palatul Schonbrunn, Muzeul Albertina, Mausoleul Imperial Funerar sau Roata Uriasa.


Despre Venetia

Deşi acuzată deseori că a devenit prea turistică, Veneţia, oraşul măştilor, nu îşi pierde nici astăzi strălucirea şi atmosfera aparte date de străduţele înguste, ce sfârşesc, fără să te avertizeze, în apă. Piaţa San Marco, “inima oraşului”, este una dintre cele mai fotografiate pieţe din lume. Aici, călătorul găseşte cea mai densă zonă din punct de vedere cultural, putând vizita Basilica San Marco, Palatul Ducal sau clopotniţa bazilicii. Un alt simbol al oraşului este Podul Rialto, pe care vizitatorii se fotografiază deseori alături de “statuile umane” ce împânzesc oraşul.




Blue Air, singura companie de smart flying din România, are capital 100% privat românesc. Compania este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere şi transporturi cargo. Flota companiei este constituită în prezent din opt aeronave Boeing 737: trei aeronave seria 737 – 300, doua aeronave seria 737 – 400 şi trei aeronave 737 – 800 Next Generation (având o capacitate de 189 de locuri). Compania a semnat in 2008 contracte pentru achiziţionarea a inca cinci avioane Boeing 737 Next Generation (două aeronave din seria 800 şi trei din seria 900), care vor deservi zborurile Blue Air.
Pe parcursul anului 2008, peste 1.110.000 de pasageri au zburat cu Blue Air. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când peste 900.000 de călători au ales să zboare cu operatorul de transport aerian românesc, Blue Air înregistrează o creştere de peste 23%. Pentru acest an, Blue Air anticipează un total de 1.700.000 de călători. În ceea ce priveşte indicatorii economici, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 124.130.000 de Euro în 2008 şi estimează 170 de milioane pentru 2009. Echipajele Blue Air sunt formate din piloţi experimentaţi (majoritatea având peste 15.000 de ore de zbor).

2008 a fost un an extrem de prolific pentru Blue Air, compania câştigând o serie de contracte extrem de importante. Contractul de concesiune, semnat pe o perioadă de 34 de ani, al aeroportului din Bacău, conform căruia compania va investi în total 45 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii, realizarea pistei de decolare-aterizare, extinderea platformelor în vederea asigurării spaţiilor de parcare şi operare la sol a aeronavelor, realizarea unui nou terminal, precum şi asigurarea sistemului de operare pentru bagaje la plecări şi sosiri. Se adaugă şi contractul câştigat pentru construcţia unui nou terminal la aeroportul Băneasa din Bucureşti, cu o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro. De asemenea, anul trecut compania aeriana Blue Air a semnat un contract prin intermediul caruia a fost desemnata ca fiind transportatorul oficial al Poştei Române pentru urmatorii trei ani.

Florentina Ivan, Director PR
florentina.ivan@blue-air.ro
info@blue-air.ro
www.blueair.ro

Piata Constitutiei-LeisurEXPO aduce marci exclusiviste

Bucuresti- 17 Iunie 2009
'Saab, prin Augusta Motors, participa pentru a doua oara la LeisurExpo! Ne-am atins obiectivul participarii la acest eveniment anul trecut: una din cele doua Decapotabile expuse s-a vandut 'la stand'! Anul acesta expunem tot o Decapotabila 9-3 Aero, de culoare alba, cu un pret special si speram sa ne bucuram de acelasi succes. Ne vedem in Piata Constitutiei, in week-end!’’ Horatiu Ionescu - General Manager Augusta Motors.
La targul din Piata Constitutiei, Porsche Romania va fi prezent cu Bentley Arnage Mariner Limited Edition No. 6/6, alaturi de Porsche Cayenne Diesel si Porsche Carrera 2S Cabrio. Cele mai spectaculoase modele Audi: R8 – V10, TTS, A5 Cabriolet si A4 allroad vor fi aduse de Porsche Inter Auto. Pasionatii de automobile vor putea admira si Mercedes E Classe, Mercedes Viano si Jeep Wrangler, prezente prin intermediul centrului autorizat Autoklass.

Cei care doresc sa conduca o masina, dar nu au carnet, vor gasi solutia in cadrul LeisurEXPO 2009: automodele premium cu telecomanda, prezentate de echipa Multirace Team.

Fair Play Boats Division va ajuta sa va decideti asupra modelului de yacht cu care veti pleca vara aceasta in croaziera. Daca nu va place apa, puteti opta pentru o vacanta pe uscat, in stil ATV safari: compania Action Land va prezenta in cadrul LeisurEXPO 2009 quad-urile KTM cu omologare de strada.

E cald afara? Nicio problema: atmosfera racoroasa si decorul verde vor fi aduse in Piata Constitutiei, de catre partenerul LeisurEXPO – City Garden - companie membra a grupului Romstal, ce comercializeaza produse de tip Garden: plante de interior si exterior, mobilier si unelte de gradina.

Pentru ca am rezolvat problema caldurii, puteti vizita in continuare standurile expozantilor LeisurEXPO 2009, printre care se regasesc si firmele: Dethleffs Romania – importator rulote si autorulote, 360 Multi-Solutions – reprezentanta in Romania a marcii germane Enders (incalzitoare de terasa, gratare profesionale si articole de camping), SPORT & SURF – importator de articole moderne de street-surfing si importator EasyGlider pentru Romania, Top Quad – importator al vehiculelor de agrement Secma, Sincron Performance – biciclete, Luxus Garten – producator de leagane si balansoare, ATD Billiard – importator direct al unor marci lider in domeniul jocurilor precum: biliard, darts, fusball, Speranta Club – companie producatoare de piscine, Paulys 2007 – companie producatoare de mobilier de gradina etc.

LeisurEXPO 2009 va putea fi vizitat de joi, 18 iunie pana duminica, 21 iunie intre orele 10.00 – 20.00.

Evenimentul este organizat de agentiile Plus Media si Creative Brand Communication.

Pentru informatii suplimentare va rugam sa accesati site-ul: www.leisurexpo.eu sau sa contactati:

Felicia Iordache, Managing Partner Plus Media
Mobil: 0721.900.952, Tel.: 021.242.1570
Fax: 021.242.1571,

Cristina Udrescu, Managing Director Creative Brand Communication
Mobil: 0722.435.258, Tel.: 021.232.1377
Fax: 021.232.0448 ,
www.leisurexpo.eu

BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL 2009-18 iunie

Bucureşti- 17 Iunie 2009 - Joi, 18 iunie în Piaţa George Enescu se desfăşoară cea de a doua zi a Bucharest Music Film Festival, unicul eveniment în aer liber care îmbină remarcabile spectacole lirice filmate, cu muzica clasică live, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB.

Seara, începînd cu ora 18.30, vă aşteptăm pe ringul de dans special amenajat, pentru a valsa împreună cu dansatorii profesionişti ai Clubului de Dans Sportiv Mihai Petre.

De la ora 19.30, Toma Popovici (pian) şi Adrian Duminică (clarinet) vor susţine un recital de excepţie, care include lucrări de Johannes Brahms, Carl Maria von Weber, Vittorio Monti şi Francis Poulenc.
În pauza recitalului va urca pe scenă tânărul solist Theodor Dumitriu (pian), elev al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, profesor Victoria Boicenco.

Toma Popovici este un artist format, cu o maturitate, o profunzime şi o forţă interioară cu totul aparte, ce se reflectă în maniera de abordare a opusurilor de anvergură, construind edificii sonore impresionante, marcate de o expresivitate niciodată exacerbată, dar încărcată de o frumuseţe pe care o transmite publicului cu un calm aparent, ce nu lasă să se ghicească trăirile sale intense, dezvăluite doar pe claviatură, în pagini de o poezie sau de o strălucire greu de atins chiar de către soliştii consacraţi.

Clarinetistul Adrian Duminică a absolvit Universitatea de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Îşi aprofundează studiile muzicale în Germania, cu mastere în interpretare şi interpretare solistică la Universitatea de Muzică din Mannheim. A participat în repetate rânduri în calitate de solist, alături de Orchestra de Cameră Radio sau Orchestra Naţională Radio, dar şi cu orchestre din străinatate precum: Kurpfaelzisches Kammerorchester, Philharmonisches Orchester Heilbronn, Mannheimer Hochschulorchester. În cariera sa muzicală a interpretat alături de grupurile muzicale: Cvintetul Amphion, Cvintetul Naţional de Suflători Concordia, Octetul de Suflători al Facultăţii de Muzică Mannheim din Germania. A câştigat numeroase premii participând la concursuri naţionale şi internaţionale. A efectuat turnee în ţări ca: Franţa, Germania, Spania, Austria, Anglia, Japonia, Elveţia, Italia, Grecia, Cipru, Ungaria, Bulgaria, Coreea de Sud, Germania, Statele Unite.

Recitalul este urmat de proiecţia operei `Traviata la Gara Centrală din Zürich` de Giuseppe Verdi, susţinută de Orchestra Operei din Zürich, dirijor Paolo Carignani, solişti: Eva Mei, Vittorio Grigolo, Angelo Veccia. În septembrie 2008, călătorii celei mai aglomerate gări din Zürich au fost surprinşi cu un spectacol live al operei „Traviata” de Giuseppe Verdi. Gara a rămas deschisă pentru pasageri, în timp ce soliştii, corul şi orchestra Operei din Zürich, dirijate de Paolo Carignani, au interpretat în mijlocul publicului. „Traviata la Gara Centrală din Zürich” a adus tragica poveste de dragoste a lui Verdi într-o banală zi de marţi, pe peronul aglomerat al gării. Concertul a devenit cel mai mare succes al unui program cultural produs vreodată de Televiziunea Naţională Elveţiană.


Evenimentul este organizat cu sprijinul:

Administraţia Lacuri, Parcuri, Agrement – Bucureşti (ALPAB)
Muzeul „Theodor Aman”
Poliţia Comunitară
Administraţia Străzilor
Direcţia Utilităţi Publice
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Direcţia Generală a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti
Poliţia Capitalei
Luxten
ComexRom

Parteneri: TVR 3, TVR Cultural, Magic FM, 24 FUN, Comunicatedepresa.ro
Sponsori: ApaNova Bucureşti, Ella Traveland


Vă aşteptăm în număr mare şi în cea de-a doua seară!

Echipa ArCuB
pr@arcub.ro

Centrul de Proiecte Culturale ArCuB - Arta şi Cultura Bucureştiului – este o instituţie publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a fost înfiinţată în 1996 în scopul organizării de proiecte şi programe cu caracter cultural şi educativ, prin care se promovează şi stimulează diverse domenii ale vieţii culturale bucureştene: teatru, muzică, arte vizuale, dans, expoziţii, producţie editorială.

Persoană de contact:
Mădălina Negrea
PR ArCuB
pr@arcub.ro
0728 100 209
www.arcub.ro
www.arcub.ro

Editura Publica va invita la Targul de Carte Bookfest

Intre 17 si 21 iunie va asteptam la Bookfest cu:

- 3 titluri vedeta pe care nu trebuie sa le ratati:

Funky Business Forever de Kjell Nordstrom si Jonas Ridderstrale, funksterii vostri preferati.

Superclass de David Rothkopf, o super carte despre elita globala si lumea sa.

Pentru toti cei care inca mai au incredere in banca lor, Confesiunile unui bancher toxic semnata sub pseudonimul Cresus. O carte al carei autor este un fost director al unei mari banci franceze.

- reduceri diferentiate in functie de autori/carti si de volumul de carti cumparate, care sunt disponibile pe perioada targului si la comenzile on-line la www.publica.ro;

- lansarea oficiala a cartii Funky Business Forever sambata, 20 iunie, ora 15, pavilion 14. Invitati la discutie intr-un eveniment televizat de The Money Channel sunt: Doru Frolu - Partener DC Communication, Sorin Tranca - Managing Partner Friends Advertising, Bogdan Ungureanu - Executive Manager Publica şi Bogdan Naumovici (TBC).

Funky Business Forever va incurajeaza sa priviti in jur si sa incercati sa intelegeti lumea. Si va ofera o varianta de intelegere a lumii, pornind de la 19 adevaruri funky si implicatiile lor: valul de ieftiniri, feminizarea activitatilor umane, statele înlocuite de metropole, competitia generica si capitalistii anonimi, corporatia traditionala modificata de progresul tehnologic sau locul tau in reteaua globala.

Superclass este o carte extrem de actuala prin dezvaluirile din culisele elitei mondiale pe care David Rothkopf le face.
O carte despre acei oameni care sunt implicati in transformarea puterii economice si politice mondiale, cat si despre modul in care fac asta si motivele care-i anima. Daca vreti sa stiti cum sunt stabilite alegerile pe care le aveti de facut sau cum va sunt conditionate vietile, atunci trebuie neaparat sa cititi aceasta carte.

Confesiunile unui bancher toxic, al carui autor un fost director al unei mari banci franceze, a decis sa ramana anonim din ratiuni evidente.
In premiera, un bancher marturiseste istoria secreta a crahului din septembrie 2008 si relateaza episoade necunoscute ale falimentului celebrei banci americane Lehman Brothers.
Sunt dezvaluite numele actorilor implicati in aceasta tragicomedie. Cifrele, de asemenea.
Niciodata nu s-a mers atat de departe in demistificarea meseriei de bancher.
Avem in sfarsit descrierea informata si minutioasa a unei escrocherii dirijate din interior.

marți, 16 iunie 2009

Oliver Ressler


Miscarea alter-globalizare – Interventii artistice in miscarile politice
Dialog live cu Razvan Ion
Miercuri, 17 iunie 2009, orele 19.00


Oliver Ressler va discuta despre miscarea alter-globalizare in paralel cu structura proiectelor sale din ultimi doi ani.

El a produs un video de o ora in timpul incercuirii de catre fortele de ordine a demonstrantilor impotriva World Economic Forum 2001 din Salzburg si un altul (impreuna cu with Dario Azzellini) care are ca subiect “Disobbedienti” (grup radical extraparlamentar din Italia). “What Would It Mean To Win?” (cu Zanny Begg) a fost filmat in timpul blocadelor de la summitul G8 de la Heiligendamm din iunie 2007 si se concentreaza pe stadiul actual al miscarii alter-globalizare. Ressler a creat bannere pentru manifestatii (cu David Thorne) si a fost implicat in proiectul colaborativ auto-organizat "Holy Damn It" (www.holy-damn-it.org), care a produs 50000 de postere pentru a mobiliza miscarile de rezistenta impotriva sumitului G8 din Heiligendamm.
Prin lucrarile sale Ressler subliniaza strategii de interventie a artei in miscarile politice.

Oliver Ressler (b. 1970, Austria) produce proiecte in spatiul public si filme video care incearca sa estompeze granitele dintre arta si activism. Proiectele sale au fost expuse in expozitii personale la Berkeley Art Museum; Platform Garanti Contemporary Art Center, Istanbul; Museum of Contemporary Art Belgrade; Kunstraum der Universität Lüneburg, D and Centro Cultural Conde Duque, Madrid si in expozitii de grup la MASS MoCA – Massachusetts Museum of Contemporary Art, USA; Itaucultural Institute, Sao Paulo; ZKM, Karlsruhe; Museum voor Moderne Kunst Arnhem, NL; International Festival of Video/Arte/Electrónica, Lima.
A participat la bienalel din Prague, 2005; Seville, 2006; Moscow, 2007, Taipei, 2008, etc.

Proiectul sau permanent "Alternative Economics, Alternative Societies" a fost produs in 21 de orase si publicat in volum de Wyspa Institute of Art, Gdansk in 2007.
In prezent Ressler prregateste o noua instalatie de 8 canale numita "What Is Democracy?". www.ressler.at

Razvan Ion (n. 1970) este teoretician, curator, manager cultural si activist politic. Este co-editor (impreuna cu Eugen Radescu) al revistei PAVILION, co-director al Bucharesti Biennale, iar in 2008 a fost numit director al PAVILION UNICREDIT- centrul pentru arta si cultura conemporana. A tinut prelegeri la University of California -Berkeley, Headlands Center for the Arts-California, Facultatea de Stiinte Politice - Cluj, Academia de Arte - Timișoara, La Casa Encedida - Madrid, Calouste Gulbenkian - Lisabona, etc. Scrie pentru diferite reviste si ziare. In prezent, lucreaza la proiectul curatorial "Exploring the Return of Repression". Traieste si lucreaza in Bucuresti.

Eveniment sustinut de Forumul Cultural Austriac. Multumiri Karin Cervenka.

Image: "Don't Purchase a Better World, Fight For a Better World", a billboard by Oliver Ressler on gated communities in Warsaw. Courtesy of the artist.

PAVILION UNICREDIT este un centru pentru arta si cultura contemporana, un spatiu independent work-in-progress, spatiu de productie si cercetare a vizualului, a discursivului si a performativului. Este un spatiu al gandirii critice care promoveaza o întelegere implicata socio-politic a artei si a institutiilor culturale.

PAVILION UNICREDIT
center for contemporary art & culture

Sos. Nicolae Titulescu 1 (Piata Victoriei)
Bucharest 011131 Romania
T: + 4 031 103 4131
E: pavilion@pavilionmagazine.org
www.pavilionunicredit.ro

vineri, 12 iunie 2009

SPECIAL NIGHT


Noptea Alba a Galeriilor (NAG)

Vineri, 12 iunie 2009

22.00 - 23.00 Sotron in aer liber: spatiul public ca prizonier fara cauza.
Cel mai bun jucator va primi un teanc de carti extrase din PAVILION RESOURSE ROOM + ultimul album vaduvaBOB.
Toti participantii vor primi PAVILION - journal for politics and culture - no. 13 "MEDECINE SOCIALE" (scos de la tipar în acea zi).

23.00 - 24.00 Special treat: concertul bandei noastre favorite de psychosexual dirge punk, vaduvaBOB

21.00 - 04.00 Expozitia How Innocent Is That este deschisa.
Curator: Eugen Radescu. Participanti: AES+F, Carlos Aires, Juan delGado, Johann Wolfgang von Goethe.

24.00 After art party @ Pitty Art Caffe (chiar urmatoarea usa linga PAVILION UNICREDIT).

An event imagined by PAVILION - journal for politics and culture.

Intrarea este gratuita.

Faimoasele beri Pilsner Urquell, Ursus, Peroni Nastro Azzurro, Redd's Sun and Redd's fresh sint din partea casei intre 22.00 - 24.00.

Eveniment sustinut de Ursus Breweries, UniCredit Bank, Pitty Art Caffe.

Pentru detalii despre celelalte spatii de arta: www.noapteagaleriilor.ro

Image: vaduvaBOB live, 2008. Courtesy of the artists.
http://www.myspace.com/vaduvabobofficial

PAVILION UNICREDIT
center for contemporary art & culture

Sos. Nicolae Titulescu 1 (Piata Victoriei)
Bucharest 011131 Romania
T: + 4 031 103 4131
E: pavilion@pavilionmagazine.org
www.pavilionunicredit.ro

miercuri, 10 iunie 2009

FERICITI PINA LA ADINCI BATRINETI


O discutie/dialog/monolog intre Carlos Aires (SP) si Eugen Radescu (RO) despre posibilitatea infrangerii.

Toata voma, chiar si ce revine in urma mancarurilor dulci, este mereu amara. Cine spune ca povestea nu poate fi spusa intr-un mod diferit? Cine spune ca Alba-ca-Zapada nu poate fi o baba batrana si urata intr-o coma vegetativa, asteptand sarutul care o va trezi din somnul etern? Cine spune ca cei sapte pitici erau toreadori? Cine spune ca Printul Fermecator nu-si poate petrece timpul preacurvind? Cum stim daca Narcis nu s-a saturat sa se admire pe sine si a murit de supradoza de heroina? Cine spune ca Pinochio nu avea o erectie de fiecare data cand mintea si facea sex cu o papusa Barbie primitiva? Cine spune ca Padurea Fermecata era un parc de promenada unde gay-ii si prostituatele faceau sex intre tufisuri? Cine spune ca sfarsitul este intodeauna fericit?

Cine mai poate fi astazi atent la masacrarea inocentei? Inocentii de ieri trimit astazi bombe - aceste daruri supreme ale neputintei, josniciei si incapabilului. Exista un Orient al inocentei precum exista un Occident al inocentilor. Traind in Romania - starea si paideuma inocentei in forma sa dezechilibrata, nefericita si tampa imi imaginam ca "strainul" cu a sa "strainatate" insemna ceva - altceva (cu al sau alter). Nimic mai fals. Suntem cu totii falsi, dezintegrati, abatuti, neinocenti. Neatenti. Civilizatia nu inseamna masina cu aburi, ci inseamna civilitatea - acea putinta de a avea relatii civice, civile, de a avea norme de drept. Cumva, aceste atribute sunt pierdute. Am uitat sa fim civici, am pierdut civilizatia - am devenit inocente aspiratoare de ignoranta, durere, patima, ura, show. Este mult mai usor acum sa omori o mie de oameni decat sa spui "buna ziua".

In ce scop (ne) perpetuam? In scopul placerii personale (hedonismul pre-crestin) sau in dorinta de a perpetua specia (post-crestinism)?

Carlos Aires s-a nascut in Spania, in 1974. Aires are un master in fotografie la The Ohio State University, Columbus, Ohio, USA si un doctorat in arte la Faculty of Fine Art Alonso Cano of Granada in Spania. A expus A expus la Manifesta; HISK, Antwerpen; Kunsthaus, Graz; Arteleku, San Sebastian; Prague Biennale; Museo de las Artes, Mexico; Lyon Biennale; ADN, Barcelona, etc. Traieste si lucreaza in Antwerpen (Belgia) si Málaga (Spania).
Eugen Radescu (n. 1978) este politolog (specializat in relativism moral si etica politica), manager cultural, curator si teoretician. A scris pentru diferite reviste si ziare. A fost curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema "Identity Factories". Este co-editorul revistei PAVILION si co-directorul Bucharest Biennale (impreuna cu Razvan Ion) si presedinte al board-ului organizational al PAVILION UNICREDIT si Bucharest Biennale. A tinut prelegeri la Academia de Arte -Timisoara, La Casa Encedida - Madrid, Calouste Gulbenkian - Lisabona, Apex Art - New York, etc. Recent, s-a intors dintr-o rezidenta la Apex - New York si a publicat cartea "How Innocent is That?" la Revolver Publishing, Berlin. In prezent lucreaza la o noua carte despre relativism moral. Locuieste si lucreaza in Bucuresti.

Image: Carlos Aires in the residency studio, Frans Masereel Centre, Kasterlee, Belgium. Courtesy of the artist.


PAVILION UNICREDIT este un centru pentru arta si cultura contemporana, un spatiu independent work-in-progress, spatiu de productie si cercetare a vizualului, a discursivului si a performativului. Este un spatiu al gandirii critice care promoveaza o întelegere implicata socio-politic a artei si a institutiilor culturale.

PAVILION UNICREDIT center for contemporary art & culture

Sos. Nicolae Titulescu 1 (Piata Victoriei)
Bucharest 011131 Romania
T: + 4 031 103 4131
E: pavilion@pavilionmagazine.org
www.pavilionunicredit.ro

luni, 8 iunie 2009

Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“ 11-16 iunie 2009


Neptun - Mangalia- 05 Iunie 2009 - Uniunea Scriitorilor din România organizează, în perioada 11 – 16 iunie 2009, a opta ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, care va avea loc la Neptun şi Mangalia.


Evenimentul reuneşte 58 de participanți din țară și de peste hotare, acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici și redactori de presă literară. Sesiunile de lecturi vor oferi poeților și prozatorilor posibilitatea să citească din creațiile lor. Colocviul invită la o dezbatere privind LITERATURA ŞI POLITICUL – CÂT RESPECTĂM, CÂT CRITICĂM. Opinia cea mai răspîndită este că scriitorul este un opozant prin însăşi natura artei sale, altfel spus, un cenzor moral al societăţii. Acest rol este cu atît mai evident în cazul literaturii politice sau care comportă o temă politică. O întrebare este dacă scriitorul este un opozant cu orice preţ, dacă atitudinea lui constă inevitabil într-un refuz al ordinii consacrate sau al puterii. Întrebarea revine la a şti dacă scriitorul nu trebuie cumva să fie neutru, să acorde respect în măsura în care critică. Şi, mai ales, la a conveni asupra limitelor (există ele, în definitiv?) corectitudinii politice, morale, religioase sau, dacă preferaţi, ale dreptului la blasfemie.
Ultima zi este dedicată Ceremoniei de decernare a premiilor: Marele Premiu OVIDIUS, unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (în valoare de 10.000 Euro); Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Municipiului Mangalia (în valoare de 5.000 Euro). La ediţia de anul acesta se vor acorda şi următoarele premii: trei premii pentru contribuție deosebită în răspândirea și promovarea literaturii române prin intermediul traducerilor, acordate de Institutul Cultural Român; Premiul pentru o apariție editorială importantă, acordat de ministrul Theodor Paleologu, din partea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural.
Partenerii tradiționali sunt și anul acesta Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Mangalia şi Institutul Polonez. USR a mai încheiat parteneriate și cu Editura Curtea Veche și Editura Paralela 45, bucurându-se de asemenea de sprijinul Directoratului General al Cărții și Bibliotecilor – Ministerul Culturii din Portugalia. Toți partenerii sunt și coorganizatori ai ediției 2009.
Parteneri media: „România literară“, „Ramuri“, „Noua Literatură“, și agenția Cook Communications. Alături de Uniunea Scriitorilor se regăsesc și anul acesta Hotel President (Mangalia) și Hotel Cocor (Neptun).
Participanţii la a VIII-a ediţie a Festivalului ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ – 2009 sunt următorii: Kiril Kovaldji, Vladimir Sorokin (Rusia); Krzysztof Varga, Szymon Wcisło, Janusz Drzewucki (Polonia); Lucija Stupica, Aleš Debeljak, Marko Sosič (Slovenia); Aleksandar Sajin (Danemarca); Yasuhiro Yotsumoto (Japonia); Rui Zink (Portugalia); Omar Lara (Chile); Brigitte Freund (Germania); Myriam Diocaretz, Philip Meersman (Belgia); Mariana Dan, Enes Halilovic (Serbia); Sean Cotter, Joey Goebel, Dumitru Radu Popa, Sharon Mesmer, Eva Hoffman (Statele Unite ale Americii); Péter Esterházy, Anamaria Pop (Ungaria); Arnau Pons (Spania);Dinu Flămând, Ioana Crăciunescu (Franţa); Leo Butnaru (Republica Moldova);Nicolae Stoie, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Andrei Bodiu, Alexandru Vlad, Călin Vlasie, Ion Mureşan, Radu Voinescu, Traian T. Coşovei, Augustin Frăţilă, Florina Ilis, Ioana Ieronim, Filip Florian, Florin Toma, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Szilágyi István, Florin Bican, Denisa Comănescu, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Manolescu, Angelo-Nicolae Mitchievici, Nicolae Rotund, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Irina Horea, Magda Groza (România).
Vor mai fi prezenţi, reprezentându-i pe partenerii Festivalului, următorii: Dan Croitoru (Institutul Cultural Român), Luiza Săvescu (Institutul Cultural Polonez), Grigore Arsene şi Adrian Buz (Editura Curtea Veche), Luminiţa Marcu („Noua Literatură“), Cosmin Ciotloş („România literară“), Teodora Stanciu şi Carmen Săndulescu (Societatea Română de Radiodifuziune), Iolanda Malamen („Ziua“), Ana-Maria Vulpescu („Jurnalul Naţional“), Roxana Dascălu (Cook Communications).

Fondata in 1909, Uniunea Scriitorilor din Romania cuprinde in prezent 2400 de membri care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău.

Uniunea Scriitorilor din RomaniaDepartmentul de Relatii Externe
Calea Victoriei 115, cod 010071, sect. 1, Bucuresti, Romania.
www.uniuneascriitorilor.ro
tel/fax: +(40) -21-316-79-82